Vara se numără… comenzile online de mâncare, care s-ar fi dublat în luna iulie a lui 2019. Asta cel puţin comparat cu începutul anului, conform Foodpanda.ro. În primele 3 luni ale acestui an numărul de restaurante care au fost listate pe platformă a crescut cu 132%. Avem detalii despre evoluţia comenzilor de mâncare mai jos.
Cele mai comandate mâncăruri de către publicul local în 2019 au fost burgeri, ciorba de vacă, pizza, pachetele de primăvară şi plăcinta cu vişine. Foodpanda s-a extins în 2019 în Ploieşti, Craiova, Târgu Mureş şi Baia Mare. Aflăm şi că Bucureştiul rămâne pe primul loc în topul oraşelor cu cele mai multe comenzi, urmat de Cluj-Napoca şi Timişoara.
Clienţii Foodpanda au plătit cash în 77% din cazuri, iar restul au achitat online. În acest moment Foodpanda are în portofoliu peste 1500 de restaurante la nivel local, dintre care 500 au fost adăugate în acest an. Cea mai mare comandă din 2019 a fost realizată la Cluj, cu o valoare totală de 1349.5 lei. A inclus 13 meniuri Pizza 2+2 Gratis XL.
Foodpanda.ro este parte a grupului Delivery Hero şi activează în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa, Ploieşti, Arad, Galaţi, Craiova, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş, Piteşti şi Baia Mare.