Ştiu că sunteţi cu toţii la dietă la început de an, după dezmăţul culinar de la final de 2018, dar un burger pe săptămână nu a omorât pe nimeni. Hard Rock Cafe începe ofertele speciale pe 2019 cu una de tip „1+1” pe 16 ianuarie. Despre ce e vorba aflaţi mai jos.
Miercuri, pe 16 ianuarie fiecare Original Legendary Burger comandat aduce încă unul din partea casei. Oferta se aplică şi la bere Carlsberg la draught, de la orele 18:00. Original Legendary Burger este probabil cel mai cunoscut preparat din meniul Hard Rock Cafe. Este burgerul clasic, cu carne de vită, cheddar, bacon, roşie, salată şi sos special.
Peste toate vine un inel de ceapă, iar chifla este una pufoasă şi unsă cu ulei sau unt. Primiţi şi cartofi prăjiţi împreună cu burgerul şi am impresia că puteţi solicita parmezan peste ei. Nu îmi e clar ce fel de sos primiţi, fie unul picant cu oţet, fie o maioneză cu ceva aromă extra (usturoi cred). Mie încă îmi e dor de burgerul Red, White and Blue încercat de mine pe 4 iulie, de Ziua Independenţei.
Bonus, Hard Rock Cafe are şi un concurs pentru fanii săi. Cu ocazia împlinirii a 11 ani de existenţă pe plan local, restaurantul cu specific american organizează un concurs pe Facebook. Trebuie doar să dai comentariu la această postare spunând cu cine ai vrea să vii la restaurant şi poţi câştiga un voucher de 150 de leil. Câştigătorii se anunţă pe 18 ianuarie.