IKEA lansează chifteluţele vegetale şi în România; Iată ce ingrediente au

0
2760

IKEA a revoluţionat unul dintre preparatele care i-au făcut celebri: chifteluţele din carne, acum în varianta vegetală. Începând de la 1 august, chifteluţele vegetale vor fi disponibile în restaurantele IKEA din Bucureşti, în bistro şi la magazinele cu delicatese suedeze.

Chifteluţele din legume au gust similar cu cele din carne şi fac parte din proiectul IKEA de a convinge clienţii să facă alegeri mai sănătoase şi prietenoase cu mediul. Avem şi cifre în acest scop, iar cantitatea de gaze cu efect de seră emisă în urma producţiei acestor chiftele reprezintă doar 4% din gazele generate de varianta pe bază de carne. IKEA vinde un miliard de chifteluţe pe an şi are un impact semnificativ asupra planetei, iar acum vrea să schimbe asta.

Noua specialitate are textura şi gustul similar cu carnea, folosind doar plante totuşi. Până acum au fost variante de chiftele din carne de porc, vită, pui, somon, iar acum avem şi varianta vegetariană. Aceasta este bazată pe proteine de mazăre galbenă, ovăz, cartofi, ceapă şi mere. Când ajungeţi la IKEA puteţi alege şi garnituri: piure de cartofi, merişoare şi sos de smântână. Preţul este la fel ca la varianta din carne. Clienţii vor putea achiziţiona şi chiftele pentru acasă (unele congelate de la magazinul cu delicatese suedeze IKEA), pentru a le putea pregăti din confortul casei. IKEA vrea să devină o companie care îşi anulează efectul climativ negativ total până în 2030.

Abordarea IKEA nu e singulară, pentru că şi KFC şi Burger King au mai nou preparate din plante. McDonald’s a lansat la rândul său burgeri vegani, iar Pizza Hut şi Domino’s explorează atât variante de pizza cu „carne” vegetală, cât şi cu imitaţie de brânză, din legume.