Noul sezon Chefi la Cuţite inaugurează competiţia între familii

0
2011

Cel mai nou sezon al emisiunii „Chefi la Cuţite” aduce o schimbare de format a celebrei emisiuni de la Antena 1. A debutat astăzi la ora 20:00, iar printre concurenţi se numără şi Nea Marin şi familia sa. Această versiune „Chefi la Cuţite – Familii la Cuţite” este una dedicată familiilor.

Nea Marin intră în bucătărie împreună cu soţia Mioara şi cele două fiice: Dana şi Larisa. Acest sezon special aminteşte de momentul când Master Chef a schimbat brusc formatul şi a adus în bucătărie celebrităţi în locul concurenţilor standard. Chef Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu vor avea acum de degustat mai multe preparate, familiile pregătind meniuri întregi pentru degustare.

Chef Scărlătescu a mărturisit de altfel că nu a jurizat niciodată aşa multe preparate într-o primă etapă a show-ului. Noul format implică echipe de câte 4 membri ai aceleiaşi familii, fie ei bunici şi nepoţi, fraţi, surori, soţii şi copii. Scopul lor este să obţină cuţitul din partea celor 3 chefi. Vom vedea în acest sezon vedete, foşti concurenţi, tineri pasionaţi de gătit, dar şi oameni în vârstă, care vor intra în tabăra fiecărui chef.

Marea finală va aduce un premiu de 10.000 de euro. În primul episod a revenit Marius Bogin, pentru a treia oară în competiţie. Au făcut senzaţie şi o mamă cu 3 fetiţe în straie populare, care au închis gura chefilor. Angie Gherasim şi Karina au fost de asemenea o prezenţă inedită, aducând un pic din cultura coreeană la masa juraţilor.

Mihaela Apostol a venit cu 3 moldovence focoase pentru a îi impresiona pe şefi, gătind un tort de mere şi piure cu ficăţei de pui şi legume. Chefii nu au fost chiar încântaţi.

Sursa foto