Taco Bell a deschis un restaurant drive-thru futurist cu două etaje şi lifturi pentru mâncare

0
1275

Taco Bell cochetează cu viitorul fast food-ului, deschizând un restaurant drive-thru cu un design futurist. Are două etaje, lifturi pentru mâncare şi 4 benzi. Inspiraţia pare a proveni din lumea SF a serialului „Jetsons”, chiar dacă pe atunci, în anii ’70 când rula serialul viitorul se vedea diferit.

Noul restaurant Taco Bell se află în SUA, include 4 benzi drive-thru în care clienţii pot sta pentru a îşi ridica comenzile direct în maşină. Ele vin printr-un lift proprietar cilindric, amintind de sistemul de acum multe zeci de ani de a transmite documente prin tuburi vidate în clădirile zgârie nori din SUA. Noul proiect se numeşte Taco Bell Defy şi este numit de CEO-ul companiei, „o încununare a parteneriatului cu Border Foods şi o culminare a succesului conlucrării intre echipe şi cu partenerii locali”.

Spaţiul de 2743 metri pătraţi compartimentat pe 2 niveluri are rolul de a reduce provocările drive thru-urilor clasice, printr-un sistem care ţine timpul de livrare la 2 minute sau mai puţin. Noua locaţie va avea 4 benzi pentru clienţii care vor să îşi ridice comenzile făcute în prealabil prin aplicaţia Taco Bell. Tot acolo sunt aşteptaţi şi livratorii de mâncare. Doar una din benzi e pentru clienţii care vor o experienţă drive thru clasică.

Acest Taco Bell Defy este o clădire futuristă pe piloni, cu iluminarea mov specifică brandului şi cu un design aerisit şi spartan. Există un soi de interfon evoluat, un sistem de comunicare audio/video între angajaţii de la etaj şi clienţii de jos. Conform unei analize CNBC, vizitele la drive thru-uri au crescut cu 26% în aprilie, mai şi iunie 2020, în plină pandemie. În acelaşi an Taco Bell dezvăluia că un plus de 4.8 milioane de maşini au trecut prin sistemele sale drive-thru.

O companie numită Bite Ninja a început să ofere un nou tool fast food-urilor pentru a le permite să lucreze la drive-thru de acasă. Taco Bell nu e singura care foloseşte tehnologia în acest mod: în 2019 McDonald’s a început să folosească AI-ul pentru a face ajustări la meniu în funcţie de vreme şi promoţii, dar şi a scădea cantitatea de efort a angajaţilor. Sunt şi destule companii care testează roboţi ce servesc burgeri şi cafea.