Un client vegan ar fi fost umilit de angajaţii KFC după ce i s-a servit un burger de pui

0
341

În general nu acoperim subiecte de gen, dar am zis că ar fi bine să mai începem să scăpăm de stigmele aplicate veganilor şi vegetarienilor. Şi mie mi s-a întâmplat “shaming de mâncare sănătoasă”, dar asta e altă poveste. O clientă vegană care se afla la KFC în Colliers Wood, Londra a fost umilită la ultima sa vizită la restaurant.

Totul se întâmpla la începutul lunii, atunci când Vanessa Franco a comandat proaspăt lansatul burger vegan la drive thru KFC. După 3 muşcături şi-a dat seama că a primit un burger cu pui şi s-a plâns angajaţilor din restaurant. Aceştia nu au fost receptivi, ba chiar au râs de ea şi au ironizat-o. Angajaţii i-au sugerat să intre în restaurant şi apoi s-au mirat de ce nu s-a prins clientul mai devreme că avea un preparat din pui. Vanessa a justificat asta prin faptul că a fost vegetariană toată viaţa.

Domnişoara Franco a cerut apoi să vorbească doar prin cabina drive thru pentru că avea copilul în maşină şi nu putea să îl lase singur. Stafful a insistat totuşi să intre în restaurant pentru a discuta cu managerul. Acesta din urmă i-a oferit până la urmă un burger vegan, dar acesta nu era pregătit ca lumea. Nu şi-a cerut nimeni scuze, iar managerul a replicat sec “ar fi trebuit să ştii că era pui”.

Între timp KFC şi-a cerut scuze şi a promis că va face procesul de pregătire a burgerilor mai intuitiv, cu cleşti şi ustensile de culori diferite pentru stocarea şi manevrarea lor. Domisoara Franco a primit între timp şi o masă gratuită la KFC. În continuare susţin că se practică un “vegan shaming” şi un shaming al celor care mănâncă sănătos, plecând de la “ce e verdeaţa aia pe pizza” până la meme-urile cu “Cum se numea un vânător prost pe vremuri? Vegetarian”.

Chestia asta trebuie să înceteze.