Glovo şi Auchan extind parteneriatul, livrează preparate gătite din zona gastro de hipermarket

0
1682

Glovo şi Auchan ne informează astăzi că extind parteneriatul şi introduc în aplicaţie şi preparate gătite din zona gastro a hipermarketurilor. Decizia vine la fix, în ultima săptămână de post şi înainte de Paşte. Multe persoane nu au timp să gătească şi vor prefera să comande un meniu de mâncare caldă precum cea făcută acasă, iar iniţiativa e binevenită.

Puteţi acum comanda mâncare gătită, supe, ciorbe, salate, deserturi şi băuturi non alcoolice din restaurantele integrate în Auchan. Serviciul debutează chiar azi, pe 23 aprilie în toate cele 18 oraşe în care Auchan este prezent, cu toate cele 33 de restaurante La Masă pe care le deţine. Livrările se vor efectua în maxim 40 de minute de la plasarea comenzii. Meniurile zilei au preţuri accesibile, ce ajung la 15.99 lei. În plus, aplicaţia nu percepe o valoare minimă a comenzii, iar costul livrării pentru comenzile de la Auchan porneşte de la 1.99 lei şi poate ajunge la 5.99 lei, în funcţie de oraş şi distanţă.

Preparatele sunt gătite zilnic din ingrediente proaspete şi includ zeci de feluri de mâncare. Sunt şi prăjituri cu cremă de brânză şi lămâie, mousse de ciocolată, ciorbe, fripturi, sandvişuri, supe, preparate româneşti tradiţionale. Sper că au şi mititei şi sarmale.

Auchan şi Glovo anunţau parteneriatul pentru livrări la domiciliu la început de an 2020. Promiteau pe atunci să ne aducă cumpărăturile în maxim 60 de minute. Tot Glovo a anunţat la început de an parteneriat cu Penny în Bucureşti şi Oradea. Şi Auchan vine după câteva luni ocupate, după ce în martie a lansat MyCLUB Auchan, program de fidelitate, iar preparatele sale gătite ajungeau la Takeaway.com luna trecută. În februarie soseau Coffee Corners de la Costa în acelaşi lanţ de magazine.