KFC a deschis un nou restaurant în Băneasa Shopping City, cu free refill la băuturi

0
2726

De ceva vreme ca să mănânci nişte pui prăjit cu sos bun la KFC în zona lui Băneasa Shopping City trebuia să mergi la KFC-ul din parcarea mall-ului. Acum poţi savura puiul şi în mall, odată cu deschiderea unui nou restaurant, cel cu numărul 82 din ţară.

Sphera Franchise Group a deschis restaurantul KFC cu numărul 82 din România, inaugurat în această săptămână în Băneasa Shopping City. Cu această ocazie KFC inaugurează sistemul de băuturi cu free refill, adică poţi să îţi reumpli paharul de câte ori vrei de la dozator. Conceptul a fost adus în România de Taco Bell acum 2 ani şi l-am întâlnit recent şi la Burger King. Sphera Franchise Group are sub tutela sa şi Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.

KFC România operează pe lângă cele 82 de restaurante din ţara noastră şi 2 locaţii în Chişinău şi 15 în Italia. Revenind la noul restaurant, el se afla în incinta centrului comercial Carrefour Băneasa, pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti numărul 42D. Oferă clienţilor un spaţiu de peste 150 de metri pătraţi. Tot în această lună debuta şi o locaţie KFC în Focşani. 2019 a fost anul sandvişurilor pentru KFC, care a lansat Double Down Burger în această toamnă, un sandviş cu burger neascuns de pâine.

În State au testat şi sandvişuri cu pufuleţi cu brânză şi unul cu gogoşi cu pui Crispy. La noi a ajuns totuşi Crispy Hot Dog.