Degustăm La Plăcinte: între pârjoale şi fasole, muzică populară şi deserturi delicioase

0
356

La Plăcinte este un loc inedit, pe care l-am tot vizitat în cei câţiva ani de când s-a deschis în Bucureşti. În Capitală are deja câteva restaurante în zone centrale şi franciza a ajuns şi în alte oraşe din ţară, în Braşov spre exemplu având o locaţie în gară. M-am oprit pentru o cină la restaurantul La Plăcinte din zona de Nord a Capitalei şi cum au intrat bucatele tradiţionale aflaţi mai jos.

Lanţul de restaurante La Plăcinte vine din Republica Moldova şi a intrat pe piaţa locală în 2013, prin prima unitate din zona Centrului Vechi, lipită de Andy’s Pizza. Tot businessul este de fapt operat de Andy’s Pizza din ce am înţeles. “La Plăcinte” a ajuns sinonim cu mâncarea tradiţională românească (dincolo de Prut, dar şi din România) şi le dă bătăi serioase de cap destinaţiilor clasice pentru mâncare românească, de la restaurantul La Mama la Caru’ cu Bere, Hanul lui Manuc sau altele de gen.

Ambianţă şi servire

Decorul este unul mai degrabă rustic, ca o vizită la Muzeul Satului, doar că se vede că toate obiectele sunt noi şi nu au patina de vechime peste ele. De asemenea totul e în supradoză şi nici un obiect nu e lăsat la voia întâmplării, sau fără să fie marcat cu simboluri tradiţionale. Avem ştergare, extrem de mult lemn, lampadare cu motive florale, vase de lut, împletituri, coşuri de nuiele, ulcele peste tot, o mulţime de broderii şi picturi tradiţionale.

Corpurile de iluminat şi mesele şi scaunele moderne te mai scot din aerul de acum 200 sau 300 de ani. În fundal se aude mai mereu muzică populară, uneori frizând spre muzica de petrecere şi periculos de aproape de manele (dar niciodată manele). Dacă ai noroc auzi romanţe, Dan Spătaru, Gil Dobrică şi alţi clasici, ba chiar am prins şi Carla’s Dreams pe frecvenţe.

Servirea a fost rezonabil de rapidă, cel puţin meniurile şi băuturile au venit rapid, în 5-8 minute. Mâncarea a venit mai greu, sărind de 30 de minute şi asta fără un restaurant aglomerat. Nu vreau să mă gândesc cum e într-o zi full. Am apreciat şi că chelnerul a avut răbdare uriaşă cu cei nehotărâţi de la masă, care m-au enervant maxim pe mine.

Băutura

Am băut compot de fructe şi limonadă, primul cu bucăţi reale de fructe şi cu gust care îţi inspira vară şi fete cu flori în păr. Calitatea compotului tine de noroc, pentru că am băut şi o variantă cu o tonă de zahăr, şi o variantă pură de la mama natură, care friza amăreala. Limonada a fost OK, mai degrabă standard şi complet personalizabilă cu miere, apă minerală sau zahăr brun.

Mâncare

Am mâncat pârjoale de curcan (uber amuzant despărţit în silabe pe nota de plată 🙂 ), care sincer au fost cam mititele, dar au avut un gust plăcut, uşor dulce şi au fost bine făcute în ulei. Din fericire nu au fost îmbibate cu ulei şi din vreo 2-3 îmbucături s-au dus toate pe gâtlej. La Plăcinte au fost super zgârciţi cu piureul, nici măcar o lingură nefiind în farfurie şi mai fiind şi frezată cu furculiţa să pară mai fancy. La fel şi murăturile au fost cât o gumă de mestecat, deci clar era nevoie să mai mănânc ceva pentru că nu mă săturasem.

Noroc că au avut comesenii mei din belşug preparate. Motivul pentru care eu personal merg La Plăcinte este să mănânc plăcinta cu varză murată. E mereu excelentă şi ştiu că e o reţetă simplă şi banală, dar uite ceva ce nu o să găseşti la covrigării, patiserii, supermarket şi locurile unde se mai fac plăcinte pe bandă rulantă. Fluctuează totuşi cam mult gradul de murare al verzei şi am prins şi una aproape proaspătă, dar şi una mai lăsată la murat serios. Uneori rămâi cu gust de varză călită în gură, dar alteori domină gustul de murat, în combinaţie cu foietajul fierbinte şi fix ultima senzaţie am avut-o de această dată, savurând-o.

Comesenii au avut şi fasole cu ciolan, care arată ca la carte, dar sincer să nu fiu nu m-a tentat să o gust, pentru că nu sunt mare fan al acestei mâncări. Am remarcat că era super zemoasă şi că a fost rasă până la ultima boabă de fasole, deci cineva a apreciat-o maxim.

La desert am avut plăcintă cu dovleac, o prăjitură de ciocolată, Căciula lui Guguţa şi mini clătite cu brânză de vaci în sos de miere. Tortul de ciocolată era de fapt un pandişpan cu cremă de ciocolată, decorat cu alune de pădure. În realitate a avut gust de amandină de la cofetărie în prima fază, pentru ca adânc în miezul său să fie şi ciocolată neagră mai quality, în stilul patiseriilor Paul. Per total super dulce şi neapărat trebuie stinsă cu apă.

Mini clătitele cu brânză sunt bune, dar şi ele foarte dulci şi pot pica greu. Au şi blestemul de a fi inestetice, evocând comparaţia cu nervurile unor ochi scoşi sau prezervativele umplute cu narcotice pe care le înghit traficanţii peste graniţă. Îmi pare rău că vă stric pofta de mâncare cu aşa ceva, dar chiar arată super inestetic. Pe viitor să le taie codiţa măcar…

Plăcinta cu dovleac a fost OK, nici prea prea, nici foarte foarte, dar vedeta a fost Căciula lui Guguţă. Dacă plăcinta cu varză murată e motiv să vii des aici, Căciula lui Guguţă e motiv să te abonezi la La Plăcinte. Este un soi de piramidă formată din varianta moldovenească de canneloni umpluţi cu vişine şi stropiţi cu un sos generos de smântană. Ei le numesc clătite cu vişine, acoperite cu cremă de smântână cu zahăr vanilat şi smântână lichidă, ornate cu ciocolată rasă.

E un desert foarte fin, senzual aproape şi cea mai bună utilizarea a vişinelor de la plăcinta cu vişine încoace. Se topeşte în gură şi abundenţa de smântână şi vişine face experienţă foarte plăcută pentru papile. Îmi place şi că nu e exagerat de dulce. Alte lucruri pe care le-am mai încercat la restaurant în alte dăţi erau plăcintele cu brânză sărată şi mărar sau somonul cu garnitură, foarte bine făcut şi în cantitate generoasă, dar scump.

Concluzie

E bine să mănânci plăcinte La Plăcinte, dacă tot ai mers acolo. Dacă o iei pe arătură cu alte feluri de mâncare ai putea fi surprins, dezamăgit poate sau să nu te saturi. Ce e sigur că e atunci când iei plăcinte vin mereu 3, în piramidă şi cantităţile sunt foarte generoase. Pârjoalele mele totuşi au fost super mici şi cu puţină garnitură. Cumva locul stă mai bine la deserturi decât la feluri principale, deşi mai are de lucrat la estetica unor preparate.

Pot recomanda lejer plăcinta cu varză şi Căciula lui Guguţă, dar atenţie la deserturi şi la plăcintele care au şi cartofi, care vă pot pica greu, pot fi exagerat de dulci sau vă pot balona excesiv. Atmosfera e cu siguranţă rustică, populară, câmpenească, dar fiind un loc în care vei pierde peste o oră, ar putea să te calce pe nervi muzica populară, mai ales că volumul e destul de ridicat.

E drept, locul are şarm, dar parcă încearcă prea mult să pară rustic şi transplantat direct de pe câmp în oraş.

Preţuri şi Localizare:

  • Limonadă cu miere (0.25 litri): 8 lei
  • Compot fructe pădure (0.5 litri); 10 lei
  • Limonadă cu miere (1 litru): 25 lei
  • Fasole cu afumături: 19 lei
  • Pârjoale din carne de cur-can: 22 lei
  • Învârtită cu varză murată: 14 lei
  • Învârtită cu dovleac: 15 lei
  • Căciula lui Guguţă: 17 lei
  • Tort de ciocolată: 16 lei
  • Clătite cu brânză de vaci şi sos de miere: 17 lei

Locaţii Bucureşti:

  • SOS. ŞTEFAN CEL MARE NR. 38
    LUNI – DUMINICĂ 10.00-22.00
  • BD.NICOLAE TITULESCU, NR.12
    LUNI – DUMINICĂ 10.00-22.00
  • BD. GHEORGHE MAGHERU NR. 26
    LUNI – DUMINICĂ 09.00.00-23.00
  • BD. ION MIHALACHE, NR.96-98
    LUNI – DUMINICĂ 10.00 – 22.00
  • STR. NICOLAE CARAMFIL NR. 49
    LUNI – DUMINICĂ 10.00-23.00
  • BD. VASILE MILEA 4F (AFI PARK 2)
    LUNI – DUMINICĂ 10.00-23.00
  • BD. I.C. BRĂTIANU, NR.10
    LUNI – DUMINICĂ 10.00-23.00

Iaşi:

  • BD. CAROL I NR 4
    LUNI – DUMINICĂ 10.00.00-23.00

Braşov:

  • Din păcate locaţia s-a închis