Ziua în care am degustat bunătăţi la Atelierul de Tarte a fost plină de peripeţii. Era ziua cea mare a votului de la Europarlamentare, străzile gemeau de lume în Bucureşti şi televizoarele duduiau. O oază de linişte găseai în spate la Muzeul Antipa, pe Bulevardul Ion Mihalache 20, la Atelierul de Tarte. E aproape de staţia din care se pleacă la Summer Well. Auzisem de această cofetărie prin apariţia sa în topurile Uber Eats şi hai să vedem cum a fost prima degustare.

Ambianţa

Atelierul de Tarte este undeva între o cofetărie cochetă şi pubuleţ montan, cu ferestre generoase prin care pătrunde lumina, filtrată prin norişori artificiali şi o sumedenie de decoruri. Unele le găseşti la IKEA, dar majoritatea par să vină de la târguri handmade. Aveţi şi câteva măsuţe afară, mici şi cochete şi ele. De corpurile de iluminat atârnă norişori, iar la intrare ai o vitrină plină cu bunătăţi, în caz că vrei să iei ceva la pachet.

E şi o zonă specială pentru prepararea de limonade, cafea şi smoothie-uri. Măsuţele sunt din lemn şi au un nisip alb şi scoici prinse sub un geam de sticlă, care îţi aminteşte de rebeliunea mării şi statul la plajă. Îmi aminteşte de un loc bun de ieşit între fete, de scos o fată la prima întâlnire sau de ieşit cu familia la o prăjitură bună. E ferit de zgomot şi agitaţie şi are un aer uşor central sau vest european.

Poţi sta pe canapea sau pe scaune, e alegerea ta. Nu e cea mai largă locaţie în care am fost, dar nu aş numi-o chiar înghesuită. Cert e că la ore de vârf nu o să îţi fie uşor să circuli. Nu că ai avea motive de grabă, la cât de bună e mâncarea.

Servirea

Servirea a fost super rapidă, atât pentru batuturi, cât şi pentru mâncare. Preparatele au venit pe rând, întâi băutura, apoi quiche cu somon şi apoi tartele dulci. Chelneriţa a discutat cu noi, făcut glume şi a fost super sociabilă. A răspuns la întrebări despre Curiosity Cola, şi-a cerut scuze că nu aveau un quiche şi mi-a propus altul similar şi a intuit că trebuie să pună la pachet o parte din prea multele prăjituri comandate.

Nu de alta, dar mai mâncasem undeva înainte.

Băutura

Mie îmi place să beau Coca Cola clasică, dar uneori aleg Pepsi. Nu îmi place Dr. Pepper şi mi se pare interesantă Green Cola. Fritz Cola e OK, dar parcă e uşor fadă, diluată. Am auzit lucruri bune despre Curiosity Cola de la Fentimans, prin prisma imaginii de „Cola mai sănătoasă” pe care mi-o tot promovase lumea. Să bei Cola şi să fii şi sănătos? E posibil?

Nu ştiu cât de adevărat e, dar pot să vă zic cum stă la gust: e ca prima oară când ai băut Coca Cola în viaţa ta. Fie că ai răpit-o din Vest în comunism, fie te bucurai de anii ’90 şi produsele ajunse în România fără ascunziş, fie ai băut tu o Cola bună într-o excursie în SUA în anii 2000. E fix ceea ce ar fi Coca Cola în mintea ta până să o bei prima oară. Nici prea dulce, nici prea acidulată, nici prea cofeinizată, iar ingredientul secret este extractul de rădăcină de ghimbir fermentat. Siropul de glucoză şi sucul de pere contribuie la aromă, dar şi un pic de caramel şi acid fosforic, rămânând aproape de Coca Cola clasică.

Concluzia e că avem O Curiosity Cola care e mai apropiată de reţeta originală Coca Cola decât Coca Cola în sine. Minus cocaină evident… sper…

Mâncarea

Am menţionat mai sus că am mâncat şi în altă parte înainte. Problema e că nu mi-a plăcut porţia de paste încercată la pizzeria de dinainte şi am rămas înfometat. Planul iniţial era să iau masa la pizzerie şi desertul la Atelierul de Tarte. Lucrurile s-au complicat şi am poftit la un quiche cu somon, spanac şi fulgi de migdale. De dragul echilibrării PH-ului şi a răcorii palatului, aveţi şi câteva foi de salată şi rucola în farfurie, stropite cu puţin ulei, lămâie, poate oţet balsamic.

Quiche-ul a fost foarte fraged dar închegat, nu o pastă care se dizolvă, cum am păţit în alte părţi. În mare a fost la fel de bun ca la Paul, doar că mai generos ca dimensiuni. Somonul era într-o cantitate rezonabilă, iar spanacul nu domina prea mult ca gust quiche-ul.

Şi iată şi motivul pentru suntem aici, prăjiturile. Mărturisesc că am comandat cam multe: Framboise Meringue, Tarta Noisette Chocolat Lait şi Pavlova Atelier. Pavlova a fost reinterpretată aici şi dusă la rangul de mini tort. Avem în faţă o prăjitură gigantică, strat peste strat de bunătate, cu promisiunea de „briză de vară”. Avem cremeux de fructul pasiunii, caramel sărat, cremă de mascarpone şi rodie. Din ce am înţeles s-a strecurat şi ceva bezea aici şi ar trebui să fie şi un ganache şi cremă de castane, conform meniului oficial (poate nu in versiunea noastră).

Toate completate cu afine. E ca şi cum ai combina toate prăjiturile preferate ale doamnelor şi domnişoarelor, toate cremşniturile, bezelele, torturile de nuntă care au primit undă verde şi tartele cu fructe într-o singură prăjitură regină. Aceasta e de departe cea mai Instagramată prăjitură de la Atelier, dacă vă uitaţi pe reţelele de socializare. Merită pe deplin toată faima, fiind un spectacol de gusturi.

Am continuat cu Framboise Meringue. Totul începe cu un aluat cu făină de migdale, apoi vine crema de vanilie, zmeura şi bezeaua. E o prăjitură ceva mai light, de vară, uşoară şi gustul fructat domină bezeaua şi crema. Exteriorul mă duce cu gândul la acele cafele fancy decorate şi pictate cu diferite modele. Te poţi holba la modelul acesta ore întregi citind în el un singur lucru: DI-A-BE… glumeam, nu e chiar aşa dulce.

Cele două menţionate mai sus au fost luate de domnişoara cu care eram, eu sunt om vândut ciocolatei pe viaţă. Mi-am vândut sufletul pe cacao şi nu mă mai întorc. Nu sunt om de ciocolată albă, bezea, vanilie, doar ciocolată, cu cât mai neagră cu atât mai bine. Ştiam din prima că aceasta e prăjitura pe care o voi lua, de cum am intrat. Are cea mai multă ciocolată din toată vitrina şi tronează o bomboană Ferrero Rocher la capătul său. What’s not to like?

Această Tarte noisette Chocolat Lait are aluat cu făină de migdale şi cacao, caramel, alune de pădure şi ganache de ciocolată cu lapte. Ce este ganache? E vorba de o cremă de tort sau de prăjituri, care e foarte fină şi onctuoasă. Necesită frişcă naturală şi nu din comerţ pentru a ieşi perfect. Trebuie să aveţi mare grijă la cantităţile de frişcă şi ciocolată, altfel stricaţi balanţa.

E clară distribuţia acestei prăjituri. Jos ne facem de cap cu un fel de snickers artizanal, apoi dăm peste ciocolată şi caramel şi valuri peste valuri de ganache şi bunătatea ciocolatieră. Am mai mâncat prăjituri inspirate şi bazate pe Ferrero, Kinder, Kinder Bueno, Duplo şi alte nebunii şi la Zoomserie, dar aici e next level rău de tot. Face Zoomserie să pară şcoala generală, iar Atelierul de Tarte să pară facultatea de gusturi ciocolatiere italieneşti.

Şi în mod şocant nu e deloc greţoasă, sau mai bine zis e mai puţin greţoasă decât o prăjitură cu Nutella sau ciocolată banală. Nu cred că se poate mai bine de atât…

Concluzii

Atelierul de Tarte a fost descoperit prin recomandarea unui prieten, care mi-a spus că a avut acolo o experienţă a deserturilor orgasmică. A trebuit să încerc acest loc, mai ales că era într-o zonă de care mă leagă multe plecări la Summer Well. Rezultatul mi-a depăşit aşteptările. În primul rând am fost surprins că localul are şi multe alte preparate în afară de tarte, de la omlete la burgeri şi quiche, care a fost foarte bun.

Tartele au satisfăcut orice microfibră umană care are pretenţii şi dorinţe de dulce. Pavlova, tarta meringue şi tarta Chocolait Lait au fost senzaţionale şi au combinat cred că vreo 60% din ingredientele sfinte şi necesare ale patiseriei mari. Am luat contact cu ganache şi viaţa nu va mai fi la fel după. Toate într-o oază de sticlă şi norişori de pe Bulevardul Ion Mihalache numărul 20.

Preţuri:

  • Framboise Meringue: 21 lei
  • Tarta Noisette Chocolat Lait: 21 lei
  • Pavlova Atelier: 20 lei
  • Quiche cu somon şi spanac: 23 lei
  • Curiosity Cola: 12 lei

Meniu detaliat aici