O zonă de street food de acum 2000 de ani a fost descoperită în Pompeii

1
1061

Fenomenul Street Food a ajuns în România de câţiva ani doar, în vreme ce în Vest e prezent cam de un deceniu, poate mai mult. De fapt, conceptul există de mii de ani, aşa cum ne arată descoperirile arheologilor din Pompeii. Oraşul îngropat de erupţia vulcanică din anul 79 după Hristos ar fi inclus o zonă rezervată pentru un târg gastronomic stradal.

Arheologii din Pompeii au scos la lumină această zonă, pe care o puteţi admira în imagini. Acolo se vindeau alimente şi chiar băuturi calde romanilor. La acea vreme locaţia se numea termopolium, în mare un „ghişeu de băuturi calde” în traducere din latină. Se află în situl Regio V al parcului arheologic din Pompeii şi s-a viralizat imediat prin reţelele de ştiri internaţionale. A se remarca totuşi că acel segment nu este deschis publicului. Există şi fresce colorate care decorau unele dintre „standuri”, unele reprezentând chiar preparate, precum pui sau raţe.

Există şi acum urme microscopice de alimente de acum 2000 de ani, descoperite de arheologi în borcanele de teracotă. Ele se aflau în orificii generoase în acele tejghele speciale. A mai fost găsit şi un bol din bronz cunoscut drept patera, dar şi borcane ceramice folosite pentru preparat tocane şi supe. Erau şi amfore cu vin, dar şi vase speciale pentru păstrat cereale şi fructe. În zona din faţă a standului comerciantul desena zilnic cifre care reprezentau mâncărurile vândute în acea zi, dar şi băuturile.

Nu vă imaginaţi că preparatele erau rudimentare! Romanii consumau peşte, melci, carne de porc, de vită şi pasăre. Erau chiar şi graffiti-uri care ironizau un patron de restaurant şi chiar o secţiune cu preparatele zilei.

Situl Pompeii este închis deocamdată pentru public, din cauza pandemiei, dar sunt speranţe că s-ar putea redeschide până de Paşte 2021. O treime din oraşul antic încă nu a fost scoasă la lumină după erupţie şi descoperirile continuă.

Sursa foto: Luigi Spina / Pompeii Archaeological Park via AP